MARTIRII CARE AU BIRUIT LUMEA

Predici Martie 18, 2021

“Celui care are un țel mai mare decât lumea, lumea nu-i poate face nimic nu-l poate birui,, scria sfântul Nicolae Velimirovici. Creștinii sunt tocmai acele persoane al căror țel ar trebui să fie mai mare decât lumea, mai mare decât orice poate fi realizat sau dobândit în această viață,pe acest pământ, în lume , dar nu din lume. Concentrarea exclusivă pe Hristos și Împărăția Sa ,, pe cele de sus, iar nu pe cele pământești,, (col.3.2) este tocmai ceea ce îi umplea pe martiri-bărbați ,femei, copii , cu putere spirituală pe care lumea nu o putea da, înțelege sau explica.  

         Ce altceva ar putea da putere unui om, să piardă tot, să sufere tortură, temniță,umilire publică, ba chiar moarte violentă, cu pace credință și iertare? Numai realitatea și puterea lui Hristos Cel Înviat!

Sf. Atanasie spunea: ,,Moartea martirilior este o dovadă a Învierii lui Hristos”.

Jertfa lui Hristos pe cruce,a fost plină de putere duhovnicească, care I-a îngăduit să se roage:,,Tată iartă-i că nu știu ce fac”(Luca 23.34).Așa a fost și moartea martirilor care au umplut calendarele bisericii creștine. Moartea lor a convertit neamuri și popoare prin mărturia jertfirii de sine și prin iertarea celor care i-au dat morții.

Cuvântul martir înseamnă martor, iar într-un anume sens numai martiriul este adevărata mărturie și adevăratul creștinism, pentru că numai el ,l-a pus cu adevărat și irevocabil pe Hristos ,mai presus de tot ce este personal, fără a ține nimic pentru sine, fără egoisme pierzătoare de suflet, fără lepădări, fără regrete.

      Cine si- a dat viața, în cazul nostru pentru Hristos, poate da mărturie cu putere pentru Cel ce și-a dat viata Sa: – răstignirea pe cruce a lui Hristos este exemplu pe care martirii l-au urmat ca jertfă.

    Martirii sunt evanghelia trăită în deplinătatea ei și prin urmare baza și temeiul Ortodoxiei . Cu sângele martirilor din toată lumea,,ca și ca o purpură și vizon” este împodobită biserica.Din acest motiv fiecere Sf. Liturghie fără excepție se săvârșește deasupra moaștelor unor martiri. Fiecare Sf. Antimis are o părticică de sfinte moaște ale martirilor care este cusută în el, ca o mărturie vie a jertfei lor.

        Martirii sunt contraculturali în societatea noastră modernă, o societate care până și în religia și spiritualitatea ei rămâne total opusă suferinței și cu totul cufundată în ceea ce poate fi obținut pentru sine. ,,Vreau sa fiu mai spiritual”-este sloganul- dar ce poate face asta pentru Dumnezeu și pentru ceilalți!? Falsa dogmă a creștinismului contemporan este menținerea unui echilibru: nu prea multă religie , ci numai cât să ne rotunjim viața. Unde este echilibrul în actul martiric? Un sfânt contemporan spunea,,Bătrânii mei, m –au învățat să mă agăț de cer și de pământ ca să nu mă poticnesc, să am un echilibru între cele duhovnicești și cele lumești. Multă vreme am rămas copil și m-am rezemet pe această cârjă pe care mi-au dat-o , dar când veșnicia mi-a inundat sufletul, m-am simțit ca un străin în lume, cer și pământ s-au rupt în mâinile mele ca o trestie uscată”.

          Martirii sunt tocmai acei oameni al căror suflet a fost inundat de veșnicie, care este Duhul viu, puternic, activ  al lui Dumnezeu, care sălășluiește și se odihnesșe în fiii lui Dumnezeu ,așa cum a facut-o în Fiul Său. Aceeași iubire care L-a umplut pe Iisus Hristos ,îi umple pe ei cu iubire pentru Mântuitorul lumii, singura mai tare decât moartea, ceea ce face o persoană să gândească cu o altă logică , să judece cu alte standarde și să vadă totul în viață ,bune si rele, ca simple mijloace vremelnice care ne pregătesc pe veșnicie.

          Această perspectivă nu este pentru,, elită”. Fiecare și orice creștin este chemat să îl pună pe Hristos pe primul loc, în acest fel. Creștinismul este slab astăzi dintr-un singur motiv; creștinii nu-L mai pun pe Hristos pe primul loc în viețile lor.Creștinii nu se mai străduiesc să facă din viața lui Hristos, viața lor, ci mai degrabă încearcă să-L adapteze pe El programelor și priorităților lor. De aceea darurile duhului sunt greu de găsit......

       Martirii ne dau perspectiva sănătoasă de a pune pe primul loc în toate, pe Hristos și veșnicia. Pentru că este lipsită de această perspectivă, lumea de astazi îi poate vedea pe martiri cel mult ca pe niște fanatici, sau nebuni. Aceasta este pseudo-sofisticarea celor care nu pot vedea dincolo de viața pământească spre țelul vieții însuși, sau care nu au altă concepție despre Dumnezeu dincolo de cea a rațiunii lor limitate. Din păcate, acest lucru pare să domine chiar și în creștinismul polular având ca exempul un predicator american care a scris recent într-o carte de succes:,, Trăiește-ți cea mai bună viață acum”.Sărăcia spirituală a crestinismului contemporan, lipsa lui de forța spirituală și influența sa în declin este în parte din cauza centrării sale pe această lume și pe această viață (Filipeni cap. 3  8-11)

           Cum îi putem imita pe martiri? Iată două lecții învățate de la martiri pentru viețuirea noastră crețtină:                                                       

 - Mai întâi nu trebuie să ne temem de suferință. Suferința înmoaie inima și ne face să ne bizuim pe Dumnezeu. În suferință ne depășim pe noi înșine și începem să simțim mângâierile lui Hristos, ale Duhului Sfânt ,ale veșniciei, care îndulcesc sufletul așa cum nu o poate face nici un succes pământesc.

Asta nu înseamnă că suferința v-a fi ușoară. Putem să nu cerem acestă suferința și asemena Sf. Pavel am putea să nu vrem,, Și pentru ca să nu mă trufesc cu măreția descoperirilor datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al Satanei să mă bată peste obraz ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnnul ca să îl departeze de la mine. Și mi-a zis : Îți este de ajuns harul Meu ,căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune.Deci,foarte bucuros mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Hristos’’(2 Corinteni 12  8-9).

        A doua lecție a martirilor este o tărie de nezdruncinat ; martirii au răbdat până la sfârșit (Matei 10 -22.),, Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu;iar cel ce v-a răbda până în sfârșit acela se v-a mântui”. Viața duhovnicească creștină este construită pe consecvență ,trebuie să învățăm din Scripuri și să trăim cuvântul Scripturii având în permanență în mințile noastre în dialog cu cuvintele și gândurile lui Dumnezeu.

         Fiecare dintre noi este chemat la o formă de mărturie sau martiriu pentru Hristos. Nu este altă cale spre Dumnezeu cu excepția celei pe care El însuși ne-a croit-o , terapeutic ; fiecare trebuie,, să se lepede de sine ,să iși ia crucea și să-I urmeze Lui”.

   Mergând pe acestă cale Il vom găsi atât pe Hristos cât și pe  noi înșine. Aceasta este bucuria martirilor ,o bucurie și o trăire cu care ei au biruit ,, lumea,, , crezând din toată inima în cuvintele lui Hristos:,, În lume ve-ți avea necazuri dar îndrăzniți căci Eu am biruit lumea”.(Ioan cap. 16 vres. 33).

     Preot Apopei Constantin, Parohia Frumosu

                                   10.02.2021

Citește alte articole despre: martiri