LUMINATA ZI A ÎNVIERII DOMNULUI

Predici Martie 18, 2021

,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim în dînsa “. (Psalmul 17 2)

              În casa bogatului  ca si în a săracului, pretutindenea între creștini ,răsună astazi în glasuri de bucurie cuvintele ,,Hristos a Înviat!” si răspunsul de ,,Adevărat a Înviat!”. Bucuria noastră a creștinilor este deplină astăzi ,când mormântul care ținea pe Stăpanitorul lumii se deschide și când îngerii din cer pogorându-se vestesc omenirii întregi Învierea.

             Învierea Domnului, pe care se întemeiază credința creștină, este minunea cea mai însemnată, fără de care totul ar fi zadarnic, este argumentul cel mai puternic prin care se dovedește învățătura fundamentală a creștinismului, cum că Domnul Nostru Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu și Mesia cel promis. Astăzi cu Înviera Domnului, încuietorile iadului s au sfărâmat; iar omul căzut o dată din pricina păcatului , este primit din nou în raiul fericirii ,prin mila lui Dumnezeu.

             Domnul s-a sculat din morți Înviind cu Puterea Sa cea Dumnezeiască și arătând prin aceasta ca El este stăpânitor peste viață și peste moarte; iar apostolii prin Invierea Sa s au întărit în credință și din fricoși cum erau au devenit curajoși și au propovăduit credința în Hristos în toată lumea.

             Iată pentru ce Biserica cântă: Unde-ți este moarte boldul tău? Unde-ți este iadule biruința ta?

            Moarte nu ne mai înspăimântă, căci știm foarte bine că prin Învierea lui Iisus și noi vom învia prin El. Prin Înviere ni se arată că și trupurile noastre vor învia și vor trece din stricăciune la nestricăciune, Sf. Ap. Pavel spune: ,, așa este învierea morților ,se seamănă în stricăciune ,se v-a scula în nestricăciune...și precum am purtat chipul celui pământesc vom purta și chipul celui ceresc.” Bucuria Învierii Domnului ne cuprinde pe toți cum spune în cântare: ,,Bucurați-vă drepților în Domnul , bucurați-vă ți vă veseliți, că aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim în ea.”

         Noi în timpul vieții pământești avem întristări dar și bucurii. Unul se bucură de onoare, altul de mărire,unul se silește să își adune averi și altul să trăiască în tot felul de deșărtăciuni. Toate aceste bucurii însă,sunt trecătoare și într-o clipă se prefac în întristare și amărăciune, pe când bucuria în care ne găsim astăzi, este veșnică pentru că se naște din biruița celui Veșnic asupra morții și pentru că prin această biruință dobândim mântuirea și fericirea raiului.Cei ce au urmat pe Hristos și Invierea Sa din morți nu puțini dintre ei și-au părăsit demnitățile, averile, plăcerile lumești și luîndu-și crucea au suferit prigoane și au murit primindu-și cununa muceniciei pentru veșnicie.

            Domnul Hristos în viața Sa pământească a predicat atât cu cuvântul cât și cu fapta, dreptatea și adevărul pe care cei de un neam cu El le-au urât pentru care au uneltit si au provocat pătimirea Sa . Ei l-au răstihnit pe Hristos crezând că vor nimici împreună cu El și învățătura Sa,dar s-au înșelat amarnic căci Hristos călcând moarte a biruit-o , a Înviat și împreună cu El pe cei toți adormiți în veac.

           Adam prin păcatul său a adus în lume întunericul și rătăcirea , blestemul și toată durerea neascultării sale , dar Hristos ca un nou Adam prin Patimile și Învierea Sa, a risipit întunericul și rătăcirea , a șters toată lacrima și toată durerea vestind la toți bucurie pentru că învingând moartea, ne-a dăriut viață.

          Astăzi Dumnezeiescul Fiu  a ieșit din mormânt, sfărâmând legăturile morții, iadul suspină și omenirea se bucură cu bucurie mare, căci bunul și blândul Iisus a ridicat virtutea în locul păcatului și a predicat dreptatea și adevărul în locul minciunii.

          Să ne bucurăm dar fraților ,pentru că astăzi s-a făcut mântuire la toată lumea! Astăzi Îl vedem și Îl auzim pe Domnul cum le vorbea ucenicilor  Lui:,, Pentru ce sunteți tulburați ? Pentru ce aveți astfel de gânduri în inimile voastre? Vedeți mâinile și picioarele Mele ca Eu însumi sunt ,pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase , precum Mă vedeți pe Mine având” (Luca 24  39) . Din acestea se vede că apostolii nu erau pe deplin crezători ci dimpotrivă,au cercetat și mai ales Toma ca să se încredințeze cu adevărat despre Învierea Învățătorului lor.

           Adevărul Invierii Domnului se întărește și din purtarea poporului evreu și mai ales a membrilor Sinedriului  compus din farisei și bătrâni ai poporului:,, ei adunându-se și sfătuindu-se au dat mult arginți ostașilor zicându-le  -spuneți că ucenicii lui venind noapea l –au furat pe când noi dormeam și de se v-a auzi aceasta  la dregatorul, noi îl vom plăti și vă vom face fără grijă”. Prin urmare se vede în mod lămurit că Sinedriul în mirarea sa învățând ostații să spună neadevăruri întăresc credința în Invierea lui Hristos, căci nu puteau ucenicii să fure trupul lui Iisus, de la unii care au pus pază la mormânt.

             Știm că ucenicii erau oameni simpli și fricoși și cum au fi putut  ei să ,,lupte,, împotriva ostașilor romani; este de ajuns să ne gândim la Petru care s-a lepădat de trei ori de frică înainte de a cânta cocosul. Cine ar fi putut să rupă pecețile și să ridice piatra mormântului care era atât de grea și cât de greu să fi fost somnul ostașilor ca să nu poată simți zgomotul ce s-ar fi făcut cu ridicarea pietrii și cu scoaterea Trupului din mormânt .

               Prin urmare, astă zi când încrederea noastră în Învierea Domnului este deplină, cu toții să ne bucurăm împrejurul meselor noastre și la casa fiecăriua dintre noi gustând și bucurându-ne de ospățul pregătit cu atâta osteneeală, dar să nu uităm de ospățul credinței, al dragostei și nădejdii în Dumnezeu.

        Pacea și bucuria date nouă de Mântuitorul și Învierea Sa să ne îmbărbăteze tot mai mult în această viața vremelnică spre a ne curății inimile noastre de poftele cele rele și de toate deșărtăciunile lumești.

                        Hristos a  Înviat !

PREOT  Apopei Constantin   - Parohia Frumosu

05.04.2018

Citește alte articole despre: Învierea