EROII NEAMULUI ROMÂNESC ÎN CONȘTIINȚA POPORULUI ROMÂN

Predici Martie 18, 2021

                         Pomenirea eroilor neamului românesc, în zi de sărbătoare,cum sfânta noastră  Biserică,rânduiește ca de Înalțarea Domnului, să ne aducem aminte, să cinstim și să onorăm memoria vie a poporului român, atât de încercat în istoria sa, dar care prin eroii și martirii săi, a stat demn, cu tărie și credință,în fața tuturor provocărilor istorice , a neamurilor păgîne, a celor care prin acțiunile și ideologia lor politică au încercat înrobirea acestui neam românesc prin ștergerea și anularea istoriei ,sau a unei realitați voit deformate, a tradițiilor și credinței apostolice a poporului roman.  

                   Ziua eroilor este în conștiința neamului românesc, o zi sfântă și binecuvântată. Cinstirea eroilor este o faptă înțeleaptă și o datorie de onoare ,ca să ne aducem aminte să le cinstim memoria și viața lor ,tuturor acelora care prin jertfa lor, au păstrat dreapta credință, adevărul istoric și tot ceea ce astăzi noi am primit ca moștenire spre vesnicie : România. De ziua Înalțării Domnului, când este așezată de Biserica Ortodoxă Română și Ziua Eroilor, noi suntem încredințați să păstrăm cu sfințenie ceea ce învățătura Bisericii ne spune despre nemurirea sufletului , așa cum au crezut toți adevărații creștini, moșii și strămoșii noștri și implicit nemurirea acestui pământ și grai românesc.

                Noi nu cinstim doar țărâna eroilor și locurile unde sunt așezați spre odihnă veșnică , bineplăcută lui Dumnezeu, ci și ceea ce au lăsat ei ca moștenire sfântă pentru noi, țara și sufletul lor nemuritor ,care este la Dumnezeu. Credem că sărbătoarea și aducerea aminte prin ceremonii religioase, civile și militare, pe tot pământul românesc  au răsunet și în cerurile lui Dumnezeu, acolo unde eroii se bucură de recunoștiința noastră, pe care le-o oferim ,pentru că prin ceea ce ei au făcut și au mărturisit astazi se mai vorbește limba cea cu dulce grai  românesc și  ne bucurăm noi astăzi ,de acestă țară bogată și binecuvântată. Prin ceea ce Dumnezeu ne- a dăruit, avem bisericile și mănăstirile în picioare, ca mărturie peste veacuri, ni s-au păstrat atâtea valori și locuri frumoase încărcate de istorie și de prezența lui Dumnezeu. În ele s-au conservat tradițiile, folclorul , credința și spiritul românesc.

           Prin jertfa lor, ne-am păstrat nume de creștini și de români, căci un român adevărat cred cu tărie ,că trebuie să fie și un creștin adevărat.

         Luminați și impulsionați de această credință vie,să avem obișnuința și făptuirea cea bună, de a merge la mormintele eroilor și martirilor noștri, la locul lor de suferință și de jertfă , de a nu-i uita , pentru a ne împărtăși din viața lor, luând ca exemplu din duhul  luptător și arzător al acestora , iubitori de neam și țară, valori care trebuie cultivate și duse mai departe în conștiința poporului român. Este o datorie sfântă și de onoare de a purta recunoștință, de a trimite către cerul lui Dumnezeu rugăciunile și cinstirea noastră îndreptate către ei.

       Mucenicii și eroii creștinătății, dar și ai poporului român ,au murit încredințați că apărând credința și tot ceea ce înseamnă spirit românesc cu toate valorile lui, apără adevărul și dreptatea, apără fiița și integritatea neamului .

        Pentru ei era o datorie, o lege și un motiv pentru care își jertfeau viața și libertatea , toate acestea fiind sub purtarea de grijă alui Dumnezeu, pe care ei le-au ținut cu sfințenie. Eroii neamului românesc și toți martirii credinței și ai adevărului, au dat drept tribut jertfa și viața lor, încredințați și întăriți cu acest imbold că cine luptă pentru dreptate și libertate, cine este mărturisitor, luptă pentru Dumnezeu.

        Cine are ca țel și crez lupta pentru apărarea familiei, credinței, culturii, limbii,legilor și neamului din care face parte, luptă pentru adevăr și dreptate. Astfel toți eroii cunoscuți și necunoscuți ai neamului nostru românesc din totdeauna vin și ne întreabă, dacă suntem vrednici de jertfa lor, chemându –ne să le urmăm credința și lupta.

        Biserica noastră Creștin Ortodoxă, se roagă pentru odihna eroilor , le binecuvinteză amintirea, pomenindu-i spre veșnicia lui Dumnezeu, înalță rugăciuni ca sufletul lor nemuritor să se odihnească în fericire veșnică.

        Însă cinstirea eroilor de către români din păcate în anii modernității, a mondialității și globalizării, a scăzut în intensitate și trăire. Există o atitudine de respect și de cinstire a eroilor , dar acest lucru nu mai are profunzimea de altă dată. Înaite era o legătură înăscută și prezentă în sufletul fiecărui om , mai ales în lumea rurală dar și cea urbană, de valorile tradiționale. Desigur că ar fi bine o revalorizare a acestor semne de cinstire și o punere în valoare morală și națională, dar sigur că pentru aceasta ar fi necesare schimbări de structură a gîndirii și a conștiinței actuale , în viața social economică românească dominată foarte mult de împrejurările internaționale, de marea finanță mondială și de interesele obscure și dușmănoase din afara țării.

         În contextul actual se acordă întâietate procesului de globalizare, de integrare europeană cu orice preț și în mod implicit de scădere a sentimentului național care poate merge până acolo încât vorbirea despre eroi și cinstirea lor, sunt acuze de extremism și de ideologii blamate.   

          Suntem astfel puși în situația de a face alegeri sau compromisuri:                                             

 -să alegem adevărul ,firescul și ceea ce simțim ca romani și creștini                           

 -să fim mândrii de înaintașii noștrii și de cei care au stat demni respectând valori și idei în care credeau cu adevărat.                                                                                                       

Cealaltă optiune este să urmăm trendul actual al toleranței și acceptării a tot ceea ce ni se sugereză ca bun și normal, trăind timpurile în care grija de a nu supăra sau leza pe cei care nu sunt de accord cu   valorile noaste,este mare .   

           Alegerea depinde de conștiința , de trăirea și de înțelegerea vieții în care îmi place să trăiesc ca om liber și pastrător al valorilor și tradițiilor în care cred.                                                                                                                                                                            

 

               Preot Apopei Constantin                                           25.05. 2018

                Parohia Frumosu

Citește alte articole despre: Eroii Neamului